de Parintele Ilie Cleopa

 Taina Sfintei Spovedanii

 O cunoastem din predanii,

 Cat de mare rol anume

 Are, pentru-ntreaga lume

 Pentru ea, Mantuitorul

 A vorbit la-ntreg poporul,

 Ca nu este mantuire

 Fara de marturisire.

 Pentru ca Hristos ne-nvata,

 Sfintii Apostoli dau povata

 Sa ne spovedim mereu

 Slugilor lui Dumnezeu.

 Pentru taina pocaintei

 Au grait, de-asemeni sfintii

 Ei canoane au fixat

 Sa ne spovedim curat.

 Si Biserica ne cheama,

 Si ne-nvata ca o mama,

 Si cu multa umilinta

 Sa venim la pocainta.

 Pocainta-i taina mare

 Data pentru fiecare

 Pentru drept si pacatos

 Care crede in Hristos.

 Pentru tanar si batran

 Pentru sluga si stapan

 Pentru cel de la amvon

 Pentru cel ce sta pe tron.

 Pentru turma si pastori,

 Pentru cei din inchisori,

 Pentru cel ce zace-n pat,

 Pentru tot cel botezat.

 Si precum ne-nvata Crezul

 Spovedania-i botezul

 Care spala, care curma

 Tot pacatul, fara urma.

 De voiti mai mult sa stiti

 In Scriptura sa cititi;

 Veti gasi exemple multe

 De-ar fi cine sa le-asculte.

 Oare frate, n-ai vazut

 Pe David cand a cazut,

 Cum s-a spovedit curat

 Lui Nathan ce l-a mustrat?

 Chiar si Petru, ravnitorul,

 Si-a tradat Mantuitorul,

 Ba si-n public s-a jurat:

 "Nu-l cunosc, cu-adevarat!"

 Iar cand Domnul l-a privit

 Petru, jalnic s-a cait

 Si a plans in toata viata

 Umezindu-si zilnic fata.

 Apoi, Pavel, tot la fel

 Nu a plans destul si el?

 Cand pe multi crestini lega

 si la Templu-i aducea?

 Si cati sfinti si cuviosi

 N-au iesti din pacatosi?

 Care-au plans si-au suspinat

 Pentru orisice pacat.

 Tot mereu parintii nostri

 Si parintii dragi ai vostri,

 Post de post se spovedeau

 Si mereu se-mpartaseau.

 Ei nu amanau cu anii

 Taina Sfintei Spovedanii,

 Ci faceau cu pregatire

 Sfanta lor marturisire.

 Si n-aveau atunci ca noi

 Viata buna, ci nevoi,

 N-aveau carti de rugaciune,

 Nici biserici mari si bune.

 N-aveau preoti multi in sate,

 Dar vezi, nici asa pacate,

 Nu cantau ca noi frumos,

 Ci traiau dupa Hristos.

 Nu spuneau din gura multe

 Ci doreau mai mult s-asculte,

 Orice vorba, orice sfat

 Le primeau cu-adevarat.

 Despre avorturi

         de arhimandrit Cleopa Ilie

Oare mamă să mai fie
Aceea ce-şi omoară fiii?
Care fiară vreodată
Şi-a omorât a sa fată?

Nici o fiară, tu să ştii,
Nu-şi omoară ai săi fii,
Numai mama cea creştină
S-a făcut ca o haină.

Este mai rea ca o fiară,
E de plâns şi de ocară
Că ea îşi omoară fiii
Şi este vas al urgiei.

A lui Dumnezeu urgie
O va munci pe vecie
Că pe pruncii ei cei vii
Ea i-a dat la căsăpii.

Pe la doctori i-a ucis,
Cu gheena ea s-a aprins
Că nevinovaţii prunci
I-a supus la grele munci

Spre a fi tăiaţi bucăţi
Şi aruncaţi prin găleţi.
Vai şi-amar de-acele mame
Ce şi-au mâncat a lor carne.

Nu carne de dobitoc
Care se frige la foc,
Ci carne de oameni vii,
De nevinovaţi copii.

Să ştiţi voi, mame nebune,
Că altfel nu vă pot spune,
Care-avorturi aţi comis,
De două ori aţi ucis.

Nevinovaţilor prunci
Le-aţi dat îndoite munci;
Trupul lor nevinovat
În cuţit l-aţi aruncat.

Sufletul lor chinuit
De lumină l-aţi lipsit,
Că botez n-au apucat
Şi-n lumină n-au intrat.

Iar în ziua de apoi
Ei vă vor pârâ pe voi,
Că de viaţă i-aţi lipsit
Şi raiul n-au moştenit.

Iar când voi o să muriţi
Iadul o să-l moşteniţi.
Plângeţi acum cu amar
Ca să scăpaţi de tartar.

Cat mai este vreme-acum
Mergeţi la duhovnic bun,
Cu lacrimi să vă căiţi
Şi să vă mărturisiţi,

C-aţi ucis pe-ai voştri fii
Şi i-aţi omorât de vii,
Cu moartea cea mai amară
Voi i-aţi scos din viaţă afară.

Pruncii cei nevinovaţi
Stau în beznă aruncaţi,
Căci mămica lor haină
N-a vrut să le dea lumină.

Dumnezeu la început,
Pe Eva când a făcut,
Cu un nume tăinuit
"Viaţă" pe ea a numit.

Şi i-a spus copii să nască,
Cu-al ei lapte să-i hrănească,
În dureri să nască fii,
Spre-a fi mamă celor vii.

Iar voi, mamelor nebune,
Moarte semănaţi în lume,
Din a dracilor povaţă
Omorâţi şi nu daţi viaţă.

Diavolul uşor vă-nşeală
Şi vă prinde cu momeală,
Căci acela la-nceput
Omorâtor s-a făcut.

Iară voi lui aţi urmat,
Săvârşind mare păcat,
Omorând pruncii de vii,
Ducându-i la căsăpii.

N-aţi fost voi izvor de viaţă,
Ci spre moarte-aţi fost povaţă.
N-aţi voit să naşteţi prunci
Şi veţi primi grele munci.

De aceea voi să ştiţi:
Nu puteţi femei să fiţi,
Nu sunteţi femei de seamă,
De nu vreţi să fiţi şi mamă.

Ori păziţi voi fecioria
Şi lăsaţi căsătoria,
Spre a fi femei alese
Şi a Domnului mirese.

De nu-ţi place fecioria,
Să iubeşti căsătoria,
Să duci sarcina de mamă,
Să fii femeie de seamă.

Să nu te faci roaba plăcerii
Şi unealta desfrânării,
Ci a naşterii durere
Să o primeşti cu plăcere.

Că pedeapsă vei avea
Şi de iad nu vei scăpa
Porunca de n-o păzeşti
Şi de naşteri te fereşti.

A te mântui doreşti,
Durerea să o primeşti.
Durerea-ţi aduce ţie
Cereasca împărăţie.

De-ai ucis băiat sau fată
Ce ar fi trăit odată
Poate ar fi fost un om vestit
Ce pe mulţi ar fi izbăvit.

Poate-un împărat sau domn
Sau vreun sfânt sau mare om,
Care, de s-ar fi rugat,
Suflete ar fi salvat,

Pe mulţi ar fi mântuit,
Chiar din focul cel cumplit,
Pe mulţi ar fi ajutat
Să aibă sufletul curat,

Iar de-ar fi fost el un sfânt
Şi om tare la cuvânt,
Prin ale sale cuvinte
Pe mulţi lumina la minte,

Spre-a întoarce la lumină
Şi la veşnica odihnă,
Şi a le fi spre lămurire
Spre veşnica fericire.

Mamă, mamă blestemată,
Ai gândit tu vreodată,
Când îţi ucideai copiii,
Că aceştia au să-nvie

În ziua cea de apoi,
Când vom învia şi noi,
Şi-au să-ţi ceară socoteală
Pentru moartea lor amară?

Pentru că tu i-ai ucis
Şi-n întuneric i-ai trimis.
Atunci ei te vor mustra
Şi-aşa te vor întreba:

"Cum ai îndrăznit tu, mamă,
Mamă cu inimă de-aramă,
Ca să ne ucizi pe noi
Şi să ne dai la gunoi?

N-ai gândit tu oare-atunci
Că în iad sunt grele munci
Pentru cei rău ucigaşi
Care ucid copilaşi?

N-ai crezut că vede Domnul
Tot ceea ce face omul?"
Vei da seamă ce-ai făcut
Şi câţi copii ai crescut.

Ai ales numai plăcerea
Şi ai ocolit durerea,
Dar la judecată atunci
O să ai amare munci.

Şi pentru a ta plăcere
Tu vei merge în durere
Şi-a lui Dumnezeu mânie
Te va duce la pieire,

În iad te vei osândi,
Munca o vei dobândi,
De nu te vei pocăi
Şi nu te vei spovedi.