|
de Tudor Arghezi
Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
Şi
te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi
a cere.
Pentru credinţă sau pentru
tagadă,
Te caut darz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc
să te dobor din cer grămadă.
Ca-n
oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când ca nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre
peşti,
Ca taurul sălbatec când se adapă.
Singuri, acum în marea ta poveste,
Rămân cu tine
să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi
să urlu: "Este!"
|
|
De Pasti
de Tudor Arghezi
La toate lucarnele si balcoanele
Au scos din cer ingerii icoanele
Si-au aprins pe scari
Candele
si lumanari.
Orasele de sus, in sarbatoare,
Au intins velnite si covoare,
Si ard in potire
Mireasma subtire.
Si
din toate ferestrele odata,
Mii si sute de mii,
Heruvimii fac cu mana bucalata
La somnorosii copii.
Ceasul de-Apoi
de Tudor Arghezi
In cer,
Bate ora de bronz si de fier.
Intr-o
stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
In turla din cetate.
In ora de lână
Se-aude
vremea bătrână
Si se sfâsie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.
Aznoapte, soră,
N-a mai bătut nici-o oră.
Cina
de Tudor Arghezi
In frig si noroi
Trec hotii-n convoi, câte
doi,
Cu lanturi târâs de picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea,
cât lopata,
Dă ciorba din doua hârdaie.
Câtiva au ucis,
Câtiva ispăsesc ori un furt, ori un vis.
Totuna-i
ce faci:
Sau culci pe bogati, sau scoli pe săraci.
Livizi ca strigoii si sui,
Strâmbati de la umeri, din
sold si picior
In blidul fierbinte, cu aburi gălbui.
Isi duc parcă sângele lor.
Descantec
de Tudor Arghezi
Lacate, cine te-a inchis
La usa marelui
meu vis?
Unde ni-i cheia, unde-i pazitorul,
Să sfarame zavorul
Si să vedem în fundul noptii noastre
Miscandu-se comorile albastre?
Un pas din timp în timp, greoi
Se-apropie, dar a trecut de noi
Toti pasii se
sfarsesc si pier
Pentru urechea ta de fier.
De-o vana-ntoarsa peste tine
Cred ca atarna din vazduh glicine
Si,
de pe bolti, zorele
Si muguri si ciorchini de stele.
Cine va pune-n usa noastra cheie
0 singura scanteie?
Lumina
ochiul si-l aseaza,
Si-n incapere cauta să vaza.
Lacatul simte si tresare
Cu bezna mea, ca de o sarutare.
Stea, nu potl tu intra-n veriga lui
Si lacatul tacerii să-l descui?
|
|
 |
|
de Tudor Arghezi
O, tu aceea de-altădată, ce te-ai
pierdut din drumul lumii!
Care mi-ai pus pe suflet fruntea şi-ai luat într-insul locul mumii,
Femeie răspândita-n
mine ca o mireasma-ntr-o pădure,
Scrisă-n visare ca o slovă, înfiptă-n trunchiul meu: sacure,
Tu
ce mi-ai prins de cântec viaţa cu braţe strânse de grumaji
Si m-ai oprit ca să mi-o caut la tine-n palme
şi-n obraji
Pe care te-am purtat brăţara la mâna casnica-a gândirii.
Cu care-am năzuit alături
să leagan pruncul omenirii.
Pur trandafir, bătut în cuie de diamant, pe crucea mea
Si care-n fiece mişcare
pierzi cu-o petală câte-o stea.
Pământ figăduit de ceruri cu turme, umbră şi bucate.
Tu
care mi-ai schimbat cărarea şi mi-ai făcut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurată dintr-o valtoare-ntr-o
valtoare,
Si ţarmii-mi cresc în jur cât noaptea, pe cât talazul mi se-ntinde
Si ai lăsat să rătăcească
undele mele suferinţe;
Unde ţi mâinile să-ntoarcă în aer caile luminii?
Unde sunt degetele tale
să-mi caute-n cununa spinii?
Si şoldul tău culcat în iarbă, pe care plantele-l cuprind
Si-ascultă-n
sânul tău suspinul iubirii, cucerit murind?
Tu ce nfiori pe seşuri plopii când treci din creştet la
picioare,
Si prinzi de tot ce te-ntâlneşte o plasă calda de răcoare.
Tu ce scrutezi, scotându-ţi
sânii pe jumatate din vestminte
Ca să-i sărute focul gurii, cuprinşi de mâini cu luare-aminte,
Pustia
vremii, străbătută de şoimi de scrum şi de nisip,
Carora vântul le-mprumută o-nfăţişare
fără chip;
Tu te-ai pierdut din drumul lumii ca o săgeată fără ţintă,
Si
frumuseaţea ta făcută pare-a fi fost ca să mă mintă.
Dar fiindcă n-ai putut răpune
destinul ce-ţi pandi faptura
Si n-ai ştiut a-i scoate-n cale şi-a-l prăvăli de moarte, ura;
Ridică-ţi
din pământ urechea, în ora nopţii, când te chem,
Ca să auzi, o! neuitată, neiertătorul meu blestem.
|
|
Ion Ion
de Tudor Arghezi
In beciul cu mortii, Ion e frumos.
Intinsa
gol pe piatra, c-un fraged suris.
trei nopti sobolanii l-au ros
Si gura-i baloasa ca de sacis.
Cand cioclu-l
ridica-n spinare
Ion par-ar fi de pamint.
De-l pui poate sta in picioare
Dar bratul e moale si frint.
In
ochii-i deschisi, o lumina,
a satului unde-i nascut,
A cimpului unde iezii-a pascut,
A incremenit acolo straina.
Departe de vatra si prins de boieri,
Departe de jalea mamuchii,
Pe trupu-i cu pete si peri
in cirduri
sint morti si paduchii.
Oseminte
pierdute
de Tudor Arghezi
Iubirea noastră a murit aici.
Tu frunză cazi, tu
creangă te ridici.
Atât amar de ani e de atunci!
Glicină tu, florile-ti arunci.
A mai venit
de-atuncea să vă asculte,
Voi plopi adânci, cu voci si soapte multe?
Voi ati rămas întorsi tot
spre apus,
Voi cresteti oti de-a pururea în sus.
N-o mai zăriti, din vârfuri, nicăieri?
Stiti voi
ce vorbă este vorba "ieri"?
La poartă, umbr-aceluiasi stejar,
Mă rog, intrând de domnul grădinar.
Fântâna curge, ca si-atunci, mereu,
Tu curgi, fântână, pe trecutul meu.
Si toate sunt precum le-am
cunoscut,
Rămase-asa, ca dintr-un început.
I-am spus că vreau să caut
un mormânt,
Pe care l-am săpat, de mult, cântând.
Si mi-a răspuns că nu e în grădina
lui.
E-adevărat.
Nu este mormântul nimănui.
Psalmul VI
de Tudor Arghezi
Te dramuiesc in zgomot si-n tacere
Si te pandesc in timp, ca
pe vanat,
Sa vad:esti soimul meu cel cautat?
Sa te ucid? Sau sa-ngenunchi a cere.
Pentru credinta sau pentru
tagada,
Te caut darz si fara de folos.
Esti visul meu, din toate, cel frumos
Si nu-ndraznesc sa te dobor din cer
gramada.
Ca-n oglindirea unui drum de apa,
Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti;
Te-ntrezarii in stele,
printre pesti,
Ca taurul salbatec cand se adapa.
Singuri, acum in marea ta poveste,
Raman cu tine sa ma mai
masor,
Fara sa vreau sa ies biruitor.
Vreau sa te pipai si sa urlu: "Este!"
|
|
