Home | Mihai Eminescu | Ilarion Argatu | Ilie Cleopa | Sfantul Simeon Teologul | Sfantul Ioan din Kronstadt | Sfantul Ioan Iacob | Sf Nicolae Velimirovici | Tudor Arghezi | George Cosbuc | Parintele Arsenie Boca | Sandu Tudor | Ioanichie Balan | Radu Gyr | Ioan Alexandru | Vasile Voiculescu | Lucian Blaga | Alexandru Vlahuta | Nicolae Iorga | Valeriu Gafencu | Vasile Militaru | Traian Dorz | Ion Minulescu | Zorica Latcu | Ana Blandiana | Nichifor Crainic | Petru Dugulescu | George Toparceanu | Anonim | Alfred Mosoiu | Ioan Munteanu | Pr Lucian Grigore | Petra Cristina | Mariana Pandaru Bargau | Romanita | Mihaela Vlasin | Liviu-Florian Jianu | Remus Cretan | Daniel Turcea | Acasa

Poezie-crestina

Mihai Eminescu

eminescufain.jpg

           

    

     Rugaciune


         de Mihai Eminescu

    Nadejde si-ntarire
  si zid de mantuire
  pe tine castigandu-te,
  ingenunchem rugandu-te:
  de chinuri ce ne bantuie,
  Marie, tu ne mantuie!

  O, Sfanta Marie!
  Tu, maica durerilor,
  regina tariilor,
  taria soliilor,
  izvoru-ndurarilor
  luceafar al marilor,
  indura-te, pleaca-te,
  nadejdea corabiei,
  invingerea sabiei,
  limanul sarmanilor
  si soarele anilor,
  balsamul ranitilor,
  norocul iubitilor,
  o, da-ne tarie,
  Sfanta Marie!

  Iisuse Hristoase,
  de oameni iubitorule,
  Mantuitorule,
  izvor mantuirilor,
  de acum si pururea
  si-n vecii vecilor!

 

 

 

     Rugaciune

           
de  Mihai Eminescu


    Craiasa alegandu-te
  Ingenunchem rugandu-te,
  Inalta-ne, ne mantuie
  Din valul ce ne bantuie;
  Fii scut de intarire
  Si zid de mantuire,
  Privirea-ti adorata
  Asupra-ne coboara,
  O, Maica prea curata
  Si pururea Fecioara,
  Marie!

  Noi, ce din mila Sfantului
  Umbra facem pamantului,
  Rugamu-ne-ndurarilor,
  Luceafarului marilor;
  Asculta-a noastre plangeri,
  Regina peste ingeri,
  Din neguri te arata,
  Lumina dulce clara,
  O, Maica prea curata
  Si pururea Fecioara,
  Marie!
 

 

 

           Invierea

 

                de Mihai Eminescu

 

 

     Prin ziduri īnnegrite, prin izul umezelii, 
  Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
  Un singur glas īngāna cuvintele de miere,
  Inchise īn tratajul stravechii evanghelii.

 

  C-un muc īn māini mosneagul cu barba ca

                                                    zapada,
  Din carti cu file unse norodul īl īnvata
  Ca moartea e īn lupta cu vecinica viata,
  Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si

                                                    prada.

 

  O muzica adānca si plina de blāndete
  Patrunde tānguioasa puternicile bolti;
  „Pieirea, Doamne Sfinte, cazu īn orice colt,
  Inveninānd pre īnsusi izvorul de viete.

 

  Nimica īnainte-ti e omul ca un fulg,
  S-acest nimic īti cere o raza māngāioasa,
  In pālcuri sunatoare de plānsete duioasa
  A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".

 

  Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
  Si negrul īntuneric se sperie de soapte,
  Douasprezece pasuri rasuna, miez de noapte,
  Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

 

  Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
  Colo-n altar se uita si preoti si popor,
  Cum din mormānt rasare Christos īnvingator
  Iar inimile toate s-unesc īn armonie:

 

  Cāntari si laude’naltam,
  Noi, Tie Unuia,
  Primindu-L cu psalme si ramuri
  Plecati-va neamuri,
  Cāntānd Aleluia!

 

  Christos a īnviat din morti,
  Cu cetele sfinte,
  Cu moartea pre moarte calcānd-o,
  Lumina ducānd-o
  Celor din morminte!"

 

 

    

 

 

     

 

 

        Rugaciunea unui dac

 

                Mihai Eminescu

 

     Pe cand nu era moarte, nimic nemuritor,

  Nici samburul luminii de viata datator,

  Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeauna,

  Caci unul erau toate si totul era una;

  Pe cand pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata

  Erau din randul celor ce n-au fost niciodata,

  Pe-atunci erai Tu singur, incat ma-ntreb in

                                                      sine-mi:

  Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

 

  El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii

  Si din noian de ape puteri au dat scanteii,

  El zeilor da suflet si lumii fericire,

  El este-al omenimei izvor de mantuire:

  Sus inimele voastre! Cantare aduceti-i,

  El este moartea mortii si invierea vietii!

 

  Si el imi dete ochii sa vad lumina zilei,

  Si inima-mi implut-au cu farmecele milei,

  In vuietul de vanturi auzit-am al lui mers

  Si-n glas purtat de cantec simtii duiosu-i viers,

  Si tot pe lang-acestea cersesc inc-un adaos:

  Sa-ngaduie intrarea-mi in vecinicul repaos!

 

  Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,

  Sa binecuvanteze pe cel ce ma impila,

  S-asculte orice gura ce-ar vrea ca sa ma rada,

  Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,

  S-acela intre oameni devina cel intai

  Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatai.

 

 

  Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,

  Pan' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrimi e sec,

  Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,

  C-ajung pe mine insumi a nu ma mai cunoaste,

  Caci chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,

  Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o

  Cand ura cea mai cruda mi s-ar parea amor...

  Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.

 

  Strain si far' de lege de voi muri - atunce

  Nevrednicu-mi cadavru in ulita l-arunce,

  Si-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa

  Ce-o sa amute canii, ca inima-mi s-o rumpa,

  Iar celui ce cu pietre ma va izbi in fata,

  Indura-te, stapane, si da-i pe veci viata!

 

  Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc.

  Ca tu mi-ai dat in lume norocul sa traiesc.

  Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,

  Spre ura si blestemuri as vrea sa te induplec,

  Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma

  Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!

Acasa

                

Va invitam la un forum de discutii ortodox

Nu stinge duhul !

Acasa