Îs năcăjiţi românii mei
de Romaniţa
Îs năcăjiţi românii mei,
Îs năcăjiţi cum alţii nu-s,
Să sâmt în ţară
ca străini,
Ca pui de struţ în cuib de râs.
Puşi în piroane de ciocoi
Ce ţara la străini o lasă,
Ei nu mai gustă acel “noi”
Al doinei româneşti de-acasă.
Mămuci trimise să cerşească
La colţ de stradă, în oraş,
Nu-i pensie ca să plătească
Şi casă, pâine, ceapă, caş.
Sub tăvălug de Europă
Sar preţurile-n mod sticlos,
Curg bani de la petrol de pompă
În punga Ţărilor de Jos.
La Shell, BP sau alte cele,
Se duc venituri însemnate,
Petrolul românesc se-mparte
La preţ străin, prin automate.
Nu-i chip din leu să mai plăteşti
A vieţii costuri zi de zi,
Doar mulţumiţi ne sunt ciocoii
Ceilalţi, - sortiţi spre a pieri.
Nu-s doctori ca să omenească
Al vieţii dar cu interes,
Arginţii sar sunând din tolbă,
Nu-i cinste, toate-s un eres.
Pe Hipocrit l-au dat uitării,
Vor vile faste cu panel,
Nu-i de ajuns nisipul mării
Să umple golul unui ţel.
La dascăli jena-i amintire,
Pun notele după auz,
De nu eşti meditat din fire,
Îţi lasă plodul fără uz.
Nu-s scriitori fără de teamă
De pana criticilor unsă,
Precum la circ, cu unt de vamă
Întins pe cartea lor cea plânsă.
Pe Eminescu-l ponegriră
Cum că-i un mit antisemit,
Cei toleraţi se proţăpiră
Ca trepăduşul decrepit.
Cultura toată-i sufocată
De kitch şi arte mârlăneşti,
Asurd, manelele prind viaţă
Printre tarabe ţigăneşti.
Sunt preoţi care au uitat
Că harul e o Sfântă Lege,
Din misiune şi Sabat,
Un “căpătâi” par a alege.
La groapă mortul se închină
La cearta preotului cel
Ce pent’ arginţi colegu-şi tună,
Din teritoriu, făcând ţel.
Credinţa din străbuni o-ngroapă
În ziduri faste din clădiri,
Samariteanu-nclină capul
În van visând la nemuriri.
Vin cărţi yoghine-n loc pe piaţă,
Umplând tarabele cu foc,
Din erezii se naşte-o faţă
Catranului făr de soroc.
Pe cablu vine, trist, un nor
Cu trupuri goale, dezmăţate,
Din crime, patimi şi amor
Gomora toată se împarte.
Prostite minţi teleghidate
Ei ne oferă-n viitor,
Ofrandă, - creiere spălate,
Manipulare de popor.
De miliţieni nu mai vorbim,
A cui e casa mai frumoasă,
În loc de ordine-i plătim,
La colţ, dreptatea-i păguboasă.
Te amendează din nimic,
Au plan şi vor să-l împlinească,
De nu contribui la ibric,
Aplică legea birjerească.
Politichii nu-i mai privim
Că lehamitea-i mult prea mare,
Cu nasu-n vânt, ni-l amintim
Pe pitorescul Caragiale.
Îs năcăjiţi românii mei,
Îs năcăjiţi cum alţii nu-s,
Să sâmt în ţară
ca străini,
Ca pui de struţ în cuib de râs.
