Home | Mihai Eminescu | Ilarion Argatu | Ilie Cleopa | Sfantul Simeon Teologul | Sfantul Ioan din Kronstadt | Sfantul Ioan Iacob | Sf Nicolae Velimirovici | Tudor Arghezi | George Cosbuc | Parintele Arsenie Boca | Sandu Tudor | Ioanichie Balan | Radu Gyr | Ioan Alexandru | Vasile Voiculescu | Lucian Blaga | Alexandru Vlahuta | Nicolae Iorga | Valeriu Gafencu | Vasile Militaru | Traian Dorz | Ion Minulescu | Zorica Latcu | Ana Blandiana | Nichifor Crainic | Petru Dugulescu | George Toparceanu | Anonim | Alfred Mosoiu | Ioan Munteanu | Pr Lucian Grigore | Petra Cristina | Mariana Pandaru Bargau | Romanita | Mihaela Vlasin | Liviu-Florian Jianu | Remus Cretan | Daniel Turcea | Acasa

Poezie-crestina

Sfantul Ioan Iacob

           

    

    

      La usa milostivirii

        (rugaciune catre Maica Domnului)

 

          de Sfantul Ioan Iacob-Hozevitul

 

    Preasfanta Maica si Fecioara,

  Nadejdea sufletului meu,

  Tu esti a mea mijlocitoare

  La Milostivul Dumnezeu.

 

  De n-ar avea in ceruri lumea

  Rudenie de pe pamant,

  Atunci ar fi pustie viata,

  Asemenea unui mormant!

 

  De nu erai Tu primavara

  A veacului intelenit,

  Ar fi ramas de-a pururi iarna

  Si soarele n-ar fi zambit.

 

  De n-ai fi revarsat Tu zorii

  Peste pamantul adormit,

  Atuncea umbra cea de moarte

  Ar fi ramas fara sfarsit.

 

  Iar astazi, Preacurata Maica,

  Cand toti ne-am abatut la rau,

  De nu Te vei ruga fierbinte

  Ne paraseste Fiul Tau!

 

  Trimite semn de pocainta

  Poporului nedumerit

  Si ada iarasi la credinta

  Pe sufletul cel ratacit!

 

  Dezleaga, Preacurata Maica,

  Catusele celor robiti

  Si daruieste-le rabdare

  Crestinilor napastuiti!

 

 

      Semnul Sfintei Cruci

 

         de Sfantul Ioan Iacob

 

   Semnul crucii este noua

  Scutul cel mantuitor
  Care departeaza raul
  Si ne da la toate spor.


  Deci sa facem cum se cade
  Crestinescul nostru semn,
  Caci vrajmasii fug atuncea
  Ca de preacinstitul lemn.


  Iar acei ce bat in cobza
  Si pe cruce o ingana,
  Au samanta necredintei
  Si pecete rea la mana!


  N-au evlavie in suflet,
  Nici rusine la obraz
  Plecaciune nu pot face
  Ca-i "boierul pe grumaz"!


  Domnul cerurile pleaca
  Pentru neamul omenesc,
  Iar la El sa-si plece capul-
  Multi crestini nu se silesc.


  El intinde sus pe cruce
  Mainile dumnezeesti,
  Tu macar a face "semnul"
  Omule nu te silesti.


  El ne mantuie crestine
  Savarsindu-Se pe lemn,
  Iara tu socoti rusine

 

 

 

       Taina Sfintei Spovedanii

 

             de Sfantul Ioan Iacob

 

   Taina Sfintei Spovedanii

  O cunoastem din predanii,

  Cat de mare rol anume

  Are, pentru-ntreaga lume

  Pentru ea, Mantuitorul

  A vorbit la-ntreg poporul,

  Ca nu este mantuire

  Fara de marturisire.

  Pentru ca Hristos ne-nvata,

  Sfintii Apostoli dau povata

  Sa ne spovedim mereu

  Slugilor lui Dumnezeu.

  Pentru taina pocaintei

  Au grait, de-asemeni sfintii

  Ei canoane au fixat

  Sa ne spovedim curat.

  Si Biserica ne cheama,

  Si ne-nvata ca o mama,

  Si cu multa umilinta

  Sa venim la pocainta.

  Pocainta-i taina mare

  Data pentru fiecare

  Pentru drept si pacatos

  Care crede in Hristos.

  Pentru tanar si batran

  Pentru sluga si stapan

  Pentru cel de la amvon

  Pentru cel ce sta pe tron.

  Pentru turma si pastori,

  Pentru cei din inchisori,

  Pentru cel ce zace-n pat,

  Pentru tot cel botezat.

  Si precum ne-nvata Crezul

  Spovedania-i botezul

  Care spala, care curma

  Tot pacatul, fara urma.

  De voiti mai mult sa stiti

  In Scriptura sa cititi;

  Veti gasi exemple multe

  De-ar fi cine sa le-asculte.

  Oare frate, n-ai vazut

  Pe David cand a cazut,

  Cum s-a spovedit curat

  Lui Nathan ce l-a mustrat?

  Chiar si Petru, ravnitorul,

  Si-a tradat Mantuitorul,

  Ba si-n public s-a jurat:

  "Nu-l cunosc, cu-adevarat!"

  Iar cand Domnul l-a privit

  Petru, jalnic s-a cait

  Si a plans in toata viata

  Umezindu-si zilnic fata.

  Apoi, Pavel, tot la fel

  Nu a plans destul si el?

  Cand pe multi crestini lega

  si la Templu-i aducea?

  Si cati sfinti si cuviosi

  N-au iesti din pacatosi?

  Care-au plans si-au suspinat

  Pentru orisice pacat.

  Tot mereu parintii nostri

  Si parintii dragi ai vostri,

  Post de post se spovedeau

  Si mereu se-mpartaseau.

  Ei nu amanau cu anii

  Taina Sfintei Spovedanii,

  Ci faceau cu pregatire

  Sfanta lor marturisire.

  Si n-aveau atunci ca noi

  Viata buna, ci nevoi,

  N-aveau carti de rugaciune,

  Nici biserici mari si bune.

  N-aveau preoti multi in sate,

  Dar vezi, nici asa pacate,

  Nu cantau ca noi frumos,

  Ci traiau dupa Hristos.

  Nu spuneau din gura multe

  Ci doreau mai mult s-asculte,

  Orice vorba, orice sfat

  Le primeau cu-adevarat.

 

 

    In "bratele parintesti"

 

             de Sfantul Ioan Iacob 

 

    Ramas de mic orfan pe lume,
  Ca un copil al nimanui,
  Mi-am pus nadejdea mea spre Domnul
  Cerand de-a pururi mila Lui


  Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
  Mi-a semanat de timpuriu
  In suflet tainele credintii
  Si rodul lor ma tine viu


  O, scumpa mea batrana sfanta
  Eu, tot ce am iti datoresc,
  Caci m-ai adus la cunostinta
  Parintelui Celui Ceresc


  "Cand tatal meu" (cum zice psalmul)
  "Si mama mea m-au parasit,
  Atuncea Domnul cel din ceruri
  La sanul milei m-a primit


  Deci, suflete al meu smerite
  Intraripeaza-te mereu,
  Prin rugaciune prea fierbinte
  Si dragoste spre Dumnezeu.


  Privind in inima cu mintea
  Sa cauti tainicul izvor,
  Din care viata se adapa
  Cu darul cel mantuitor


  Urmeaza calea mantuirii
  Traind in pace singurel
  Si toata grija cea lumeasca
  S-o lepezi astazi pentru El.

 

                 Dorul bunicii

 

   de Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul

 

    Pe prispa casei sta la soare

  Batrâna cu nepotul ei,

  Privind duios acum în zare,

  Cum zboara cârd de funigei.

 

  Pe spatele încovoiate

  Cad perii albi de sub tulpan

  Si singura ei mângâiere

  E nepotelul cel orfan.

 

  Fiind acuma sarbatoare,

  Batrâna pe nepot l-a pus

  Ca sa citeasca dintr-o carte

  Cu <<Patimile lui Iisus>>.

 

  Dar numai cât începe rostul

  Si dânsa prinde iar a plânge,

  Incât în pieptul lui cel fraged

  Prunceasca inima se frânge!

 

  - <<Ce ai, mamuca, totdeauna,

  De plângi asa de dureros,

  Când pomenesc se Sfânta Cruce

  Si <<Visul Maicii lui Hristos>>?>>

 

  Cu vocea ei nespus de dulce,

  Si înecata în suspin,

  Rosteste catre el, privindu-l

  Ca niciodata mai blajin:

 

  - <<Când spui de Maica Preacurata

  Si Domnul cum a patimit,

  Atuncea ma gândesc la moarte,

  Ca iata, am îmbatrânit!

 

  Si inima în piept se frânge,

  Aminte aducându-mi iar,

  Ca pe Maxim din batalie

  L-astept, saraca, în zadar!>>

 

  - <<Mamuca, cine este dânsul,

   Ca mult îl plângi când sezi la tors,

  O fi închis si el de <<oameni>>

  Sau pentru ce nu s-a întors?>>

 

  - <<O, puiule, ai duhul fraged,

  Nu poti acuma încapea

  Durerea de la casa noastra;

  As vrea sa nu mai stii de ea!>>

 

  - <<De ce ascunzi (ma rog) de mine

  Si plângi mereu asa cu dor?

  Acuma cine vrei sa vie?

  Pe mine doar ma ai fecior!>>

 

  - <<O, nu! feciorul meu e altul,

  Tu esti <<copilul nimanui>>!

  De tatal tau nu stiu acuma,

  Iar maica ta, saraca, nu-i!

 

  Maxim, când a plecat de-acasa,

  Mai mult ca toate m-a rugat -

  Sa fiu ca mama si parinte

  Pentru micutul lui baiat!

 

  Mereu astept cu nerabdare

  Sa vina dânsul din <<razbel>>

  Si vad ca <<demobilizatii>>

  Nu spun nimica despre el.

 

  Ma uit în zare totdeauna

  Si uneori eu stau la drum,

  Având asa închipuirea

  Ca poate vine el acum.

 

  Aud ca el a fost în lupta

  Cu ungurii peste Carpati

  Si multi din regiment cu dânsul

  Au fost prizonieri luati.

 

  De asta înca trag nadejde,

  Ca poate sa-l mai vad venind,

  Dar anii trec si bucuria

  Mereu se-arata zabovind!

 

  Si nu mi-ar fi asa de jale

  Când te-as vedea mai marisor;

  Dar iata, esti abia de-o schioapa

  Si eu ca mâine poate mor!

 

  Ca mine nimeni n-are mila

  Sa-ti poarte grija, fiul meu,

  Decât doar singur Milostivul

  Si înduratul Dumnezeu!

 

  La El sa-ti pui toata nadejdea,

  Pe El sa-L rogi mereu fierbinte,

  Ca El fiintelor sarmane

  Le este <<Maica si Parinte>>!

 

  Când maica-ta era în viata,

  Am pus atunci fagaduinta,

  Sa merg la Sfânta Mânastire,

  Grijindu-ma de pocainta.

 

  Dar parasindu-te parintii

  A fost nevoie sa te cresc,

  Si n-am avut, saraca, parte

  De cinul cel calugaresc!

 

  De-ar face Dumnezeu prin tine

  Plinirea sfântului meu dor!

  Sa am si eu o mângâiere

  Ca te-am pazit ca un odor!>>

 

  Stergându-se la ochi batrâna,

  Saruta pe nepot cu drag,

  Iar el citeste mai departe

  Al <<Patimilor>> Sfânt sirag!

 

 

       Epigrama

 

           de Sfantul Ioan Iacob

 

    Daca nu se duce mintea
  Sus la ceruri sau la moarte,
  Prea usor se rataceste
  La vorbirile desarte.


  Si de nu se odihneste
  Mila pacii intru noi,
  Vom gasi mereu pricina
  De gâlceava si razboi.


  Iar cand nu ne dam silinta
  Spre cunoasterea de sine,
  Cântarim mai totdeauna
  Numai faptele straine.

 

  

  

     

  Savarsirea Cuvioasei Maria Egipteanca

 

         de Sfantul Ioan Iacob

 

   In vremea noptii langa apa
  In lunca Sfantului Iordan
  Asteapta cautand in zare
  Un pustnic Calamonitean.


  Ce ai batranule Parinte,
  De esti asa nerabdator
  Si tot privesti in “ceea parte”
  Cu ochiul tau iscoditor?


  Ai pus vreo undita in apa
  Si n-o gasesti la locul ei
  Sau la loc mai bun de pescuire
  De ceea parte poate vrei?


  Dar asta nu se face noaptea,
  S-o faci mai bine de cu zi
  Si-i lucru de mirare Avvo,
  Ca-ti vine dor a pescui!


  Asa s-ar fi mirat oricine
  Vazandu-l pe batran sezand
  La miezul noptii langa apa
  (Pescar pe el l-ar fi crezand).


  Dar dupa cum se vede treaba
  Nu-i este lui de pescuit
  De sta asa in nemiscare,
  Rugandu-se necontenit.


  Privind mai bine, vom cunoaste
  Ca este “Pustnicul Zosima”,
  El poarta mantie in spate,
  La piept: Epitrahil si schima.


  Un vas bisericesc in mana,
  El tine prea cuviincios
  Avand dumnezeiescul Sange
  Cu Sfantul Trup al lui Hristos.


  In vremea asta el asteapta
  Din ceea parte de Iordan,
  Sa vie spre impartasire
  “Sihastra de neam Egiptean”.


  Un an de zile se-mplinise
  De cand s-a inteles cu ea
  S-aduca “Sfintele” Batranul
  Si-acuma ea intarzia!


  In mintea lui i se strecoara
  O banuiala cu fior:
  “Dar poate nu mai sunt eu vrednic
  Sa vad acum acel "!


  Si daca vine ce voi face?
  De luntre nu m-am ingrijit”!
  Acestea cugetand Batranul
  Un plans amar l-a napadit.


  Dar numai iata ca zareste
  Pe Sfanta pustnica venind
  Deasupra apei (ca pe gheata)
  Mirat o vede el pasind.


  Pe trupul ei parlit de soare
  Si ca o scandura uscat
  Ea poarta doar o zdreanta veche
  Pe care Pustnicul i-a dat.


  In ziua cand era sa moara
  Atuncea s-a impartasit
  Si pentru asta pe Zosima
  Mai inainte l-a vestit.


  Caci vrand sa moara nestiuta
  I-a zis sa vie la un an
  S-o afle ca mai inanite
  De ceea parte de Iordan.


  Cu multa nerabdare Avva
  In anul urmator venind
  Aflat-a trupul Cuvioasei
  De un an de zile adormit.


  Iar in nisip era scrisoare
  Cu ziua savarsirii ei:
  Ca-i este numele “Maria”
  S-o-ngroape dupa obicei.


  Cantandu-i cele cuvenite
  Sedea Batranul cugetand,
  Ca nu avea nici o unealta
  Sa-i faca groapa in pamant!


  Dar, O!
Minune prea slavita!
  Venind un leu infricosat,
  Cu ghearele scobind indata,
  Mormantul Sfintei a sapat!


  Apoi plecandu-se cucernic
  In pace el s-a departat
  Iar pustnicul cu multe lacrimi
  Cinstitul trup a ingropat!

 

 

 

 

      Luceferii stiintei

 

           de Sfantul Ioan Iacob

 

    Invatatii ce de astazi
  Tot se straduiesc mereu,
  Ca deplin sa dovedeasca
  Ca nu este Dumnezeu.


  Cu progresele stiintei
  Ca si mandrul "Lucifer",
  Dansii vor sa se inalte
  Astazi mai presus de cer.


  Doua "usi" le stau in fata
  Si raman aici mirati,
  Dupa cum la "poarta noua"
  Sta un bou "sa ma iertati".


  Una este "usa vietii"
  Care lor li s-a inchis,
  Alta este a pierzarii
  Care groaznic s-a deschis.


  Cate le ajunge capul,
  Se grabesc sa nascoceasca,
  Ca sa fabrice "viata"
  Si pe moarte s-o opreasca


  Orice uneltesti atee,
  Viata nu vei fabrica
  Iar de rafuiala mortii
  Nicidecum nu vei scapa.


  Toate cele nascocite,
  Cand ajungi langa mormant,
  N-au valoare nici ca pleava
  Care se arunca-n vant!


  Daca nu cunosti-n viata,
  Pe Mantuitorul tau,
  Vei cunoaste dupa moarte
  Tirania "celui rau".

 

  

 

     Cugetari scurte

 

 

    Niciodata duhul nostru
  Nu se poate linisti
  Daca nu ne dam silinta
  "Intru Domnul a trai".


  Dupa cum nu tace pruncul
  Cand lipseste maica sa,
  Tot asemenea si duhul
  Nu se poate alina.


  Intru Domnul este pacea,
  Intru el odihna mea,
  Calea cea adevarata
  Si acum si pururea.


  Cand mintea vrea sa zboare
  La Bunul Dumnezeu,
  Atunci vrajmasul tainic
  Ne bantuie mereu.


  Imprastie gandirea
  Ca pulberea in vant
  Si cauta sa traga
  Privirea la pamant.


  Priveliste desarta
  Ne-arata cel viclean
  Ca sa pogoare mintea
  Din "vesnicul liman".


  Piatra nesimtirii mele
  S-a facut ca un mormant
  Care vesnic ma apasa
  Si ma trage la pamant.


  O, de s-ar misca odata
  Piatra sufletului meu
  Ca sa faca loc luminii
  Sfinte de la Dumnezeu.


  Intunerice de patimi
  Inlauntrul meu domnesc,
  Iar vlastarele virtutii
  Toate se ingalbenesc.

 

 

           O,  om!

 

       de Sf. Ioan Iacob Hozevitul

 

      O, om ce mari raspunderi ai

   De tot ce faci pe lume,

   De tot ce spui in scris sau grai,

   De pilda ce la altii dai,

   Caci ea mereu, spre iad, sau rai,

   Pe multi o sa-i indrume.

   Ce grija trebuie sa pui

   In viata ta, in toata,

   Caci gandul care-l scrii sau spui,

   S-a dus, in veci nu-l mai aduni

   Si vei culege roada lui,

   Ori viu, ori mort, odata.

   Ai spus o vorba, vorba ta,

   Mergand din gura-n gura,

   Va n-veseli sau va-ntista

   Va curati sau va -ntina,

   Rodind samanta pusa-n ea

   De dragoste sau ura.

   Scrii un cuvant: cuvantul scris,

   Ramane-n urma drum deschis

   Spre ocara sau slava.

   Ai spus un cantec,

   Versul tau, ramane dupa tine,

   Indemn spre bine, sau spre rau,

   Spre curatie , sau desfrau,

   Lasand in inimi rodul sau,

   De har sau de rusine.

   Arati o cale, Calea ta

   In urma ta nu piere,

   E calea buna, sau e rea

   Va prabusi, sau va-ntina,

   Vor merge suflete pe ea,

   La pace, sau durere.

   Traiesti o viata, viata ta

   E una, numai una

   Oricum ar fi, tu nu uita,

   Cum ti-o traiesti, vei castiga

   Ori fericire pe vecie,

   Ori chin pe totdeauna.

   O, om ce mari raspunderi ai!

   Tu vei pleca din lume,

   Dar ce ai spus prin scris, sau grai,

   Sau lasi, prin pilda care-o dai,

   Pe, multi, pe multi, spre iad sau rai,

   Mereu o sa-i indrume.

   Daci nu uita : Fii credincios!

   Cu grija si cu teama

   Sa lasi in inimi luminos

   Un semn, un gand, un drum frumos,

   Caci pentru toate, 'nendoios,

   Odata, vei da seama.

 

                            Amin

Acasa

                

Va invitam la un forum de discutii ortodox

Nu stinge duhul !

Acasa