Home | Mihai Eminescu | Ilarion Argatu | Ilie Cleopa | Sfantul Simeon Teologul | Sfantul Ioan din Kronstadt | Sfantul Ioan Iacob | Sf Nicolae Velimirovici | Tudor Arghezi | George Cosbuc | Parintele Arsenie Boca | Sandu Tudor | Ioanichie Balan | Radu Gyr | Ioan Alexandru | Vasile Voiculescu | Lucian Blaga | Alexandru Vlahuta | Nicolae Iorga | Valeriu Gafencu | Vasile Militaru | Traian Dorz | Ion Minulescu | Zorica Latcu | Ana Blandiana | Nichifor Crainic | Petru Dugulescu | George Toparceanu | Anonim | Alfred Mosoiu | Ioan Munteanu | Pr Lucian Grigore | Petra Cristina | Mariana Pandaru Bargau | Romanita | Mihaela Vlasin | Liviu-Florian Jianu | Remus Cretan | Daniel Turcea | Acasa

Poezie-crestina

Traian Dorz

           

    

 

    Blândul Păstor

 

de Traian Dorz

 

Odată L-am văzut trecând
Cu turma pe Păstorul blând,
Mergea cu dânsa la izvor,
Blândul Păstor, blândul Păstor!

Pe-o oaie ce căzuse jos
A ridicat-o El frumos,
Şi-a dus-o-n braţe iubitor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor!

Iar mai târziu L-am întâlnit,
De cuie şi de spini rănit,
Ca să-Ţi deschid, ai tot bătut
Să intri si la mine!

Dar lumea-mi spuse să nu viu,
Că viaţa Ta-i amară,
Am vreme colo, mai târziu...
Si Te-am lăsat afară!

Iar astăzi, singur mă-nfior
De-a mele fapte rele, Isuse,
şi Te-aştept cu dor
În noaptea vieţii mele!

Mai vino iar, Isuse blând,
Mai bate iar o dată!
Te-aştept cu sufletul plângând...
Şi uşa-i descuiată!

   Copil iubit

 

      de Traian Dorz

 

Copil iubit cu ochi senini
Tu vii din nou printre străini
în peşteră pe paie reci
Tu iarăşi capul Ţi-l apleci.

-Dar astăzi magii nu mai vin
şi nici păstori să-Ţi cânte lin,
Copil iubit cu ochi senini
Tu vii străin printre străini...

 

Copil iubit cu chipul blând
Te naşti şi azi ca oarecând
de mii de ani în chip sărman
Tu vii în lume an de an.

Şi ştii că cei ce-Ţi cântă azi
scuipa-vor mâine-al Tău obraz
şi totuşi Tu Copil preablând
cobori ca anii rând pe rând.

 

Demult, cu suflet plin de dor
Te-ai coborât de mila lor-
în ieslea rece-ai fost culcat,
şi nimeni nu s-a-nduioşat.
L-ai Tăi Isuse ai venit,
ei, neştiind Te-au răstignit.
Iar Tu cu suflet plin de dor
iertând, cereai iertarea lor.

 

Copil iubit, ceresc hoinar,
azi baţi la uşi închise iar.
O, Te-am văzut Copil iubit
din mii de praguri izgonit,
la mii de uşi ai aşteptat
dar în zadar!-Erai uitat.
Azi tot mai mulţi Te-aruncă-afar?
ceresc şi sfânt şi drag hoinar!

 

Şi totuşi, iar, sub chip sărman
cobori la oameni an de an
cu bine răul să-l plăteşti
să chemi, să ierţi şi să iubeşti;
să-mparţi avutul Tău divin
acelor ce la Tine vin,
murind pe cruce între hoţi
s-arăţi cât îi iubeşti, pe toţi!

 

Copil, ceresc şi sfânt copil
ascuns sub chipul cel umil,
Tu baţi la toţi, dar toţi se-nchid
mai reci ca piatra lor din zid...
-O, mâine şi ei uşa Ta
pe veci închisă-o vor afla.
Azi plângi Tu starea-n care zac
dar mâine ei vor plânge-n veac.

 

 

   Cu suflet alb

   

        de Traian Dorz

 

Cu suflet alb de nevinovăţie,
înfioraţi de-atîtea frumuseţi,
vin tinerii ca să-Ţi aducă Ţie,
Isuse, zorii altei tinereţi.

 

Isus iubit, ca roua-mbelşugată
venim ca să-Ţi aducem Ţie-n dar
în orice piept o jertfă ne-nfricată
şi-n orice sîn un crin pe-al Tău altar.

 

Venim din văi de moarte şi ruine,
cu ochi scăldaţi în haru-Ţi minunat,
că noi şi sfinte bucurii în Tine
şi-o nouă fericire ne-am aflat.

 

Din toate cele patru părţi de lume
suim spre Tine mii şi mii de mii,
avînd pe buze-acelaşi dulce Nume
şi-n piept aceleaşi sfinte bucurii.

 

Sub crucea Ta aducem fiecare
potirul alb al crinilor din noi,
să-l umpli Tu cu sfînta-nflăcărare
şi să ne-arunci în lupta Ta apoi.

 

Să ne jertfeşti deplin şi tuturora
pămîntul pentru Cer să-l cucerim,
privind cu ochii-n lacrimi aurora
Cerescului dorit Ierusalim.

 

Să biruim şi moarte şi urgie
ştiind că în curînd noi vom purta
pe frunte-n fericita veşnicie
cununi de slăvi – şi sărutarea Ta.

 

 

  De dorul Tău, Isus iubit

 

                      De Traian Dorz

 

De dorul Tău, Isus iubit
În dragostea Ta arse
Şi inima spre Răsărit
Şi faţa ni-s întoarse.
Isus, Isus…şi Te-aşteptăm
Cum crinii-aşteaptă rouă
Privind spre ceruri Te chemăm
Cu mâinile-amândouă.

 

Treci peste anii viitori
Isuse drag, şi vină
Ne du mai sus, mai sus de zori
Spre ţara de lumină.
Şi-n clipa când ni-I cununa
Cu-a slavei Tale taine
Schimbaţi, ca Tine vom purta
A păcii albe haine.

 

Iar noi iubit şi drag Isus
Ţi-om da cu braţe pline
Toţi crinii dorului nespus
Şi-ai dragostei de Tine.
Şi Ţi-i vom presăra în drum
Cu-o veşnică-nchinare
Precum îţi preamărim acum
A dragostei cântare.

 

În zorii fiecărei luni
Vom strânge cu uimire
Din pomii veşnicei minuni
Noi roduri de iubire
Şi-Ţi vom cânta Isus iubit
De drag o veşnicie
Că Te-am chemat şi Te-am dorit
Cât nimenea nu ştie.

 

        Am tot strigat

              de Traian Dorz

 

Am tot strigat, — de când tot strig
îmi e şi greu să tot mai spun
dar strig, căci ştiu că vine ziua
să ştiţi că n-am fost eu nebun.

 

Am tot chemat, — de când tot chem
şi ură poate că-mi purtaţi
dar chem, căci ştiu că vine ziua,
când veţi striga înspăimântaţi.

 

Am tot mustrat, — de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.

 

 

        Am tot venit

 

             de Traian Dorz

 

Am tot venit — şi tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci ştiu că vine ziua
cu plâns şi ţipăt în zadar.

 

Am tot înştiinţat — şi mai
răbdaţi-mi să vă-nştiinţez
căci ştiu ce-aproape este ziua
cu-nfricoşatul morţii crez.

 

Veţi face şi-acum tot ce vreţi,
cum aţi făcut şi pân-acum
dar scumpul mântuirii preţ
amar se va plăti cu scrum.

 

 Tu care-nveti pe altii

               de Traian Dorz

" Tu care-nveti pe altii

S-asculte de Hristos

Esti cel mai mult datornic

Spre bine si frumos.

 

Sa stii, ca faci pacatul

Nu numai cand faci rau

Ci si cand nu faci bine

Cat poti, in jurul tau.

 

Cand ai trimis, Iisuse, ai tai invatacei

Le-ai spus - nimic pe cale sa nu-si ia cu ei.

Cati au urmat Cuvantul si-n lume Te-au vestit

Nimc n-au luat cu dansii, nimic nu le-au lipsit.

 

Dar azi, Iisuse, atatia ce-aleg al Tau Sfant drum

De toate iau, numai pe Tine nu, acum.

Averi prea multe -ades

Arginti, prea sacul plin.

Credinta insa Doamne, si Duh, asa putin.

Materia-I atrage de-aluneca si cad,

Din drumul mantuirii...la moarte si la iad.

 

O, om...ce mari raspunderi ai

De tot ce faci pe lume

De tot ce spui in scris, sau grai.

Ce grija trebuie sa pui

In viata ta, in toata,

Caci gandul care-l scrii sau spui

s-a dus si-n veci nu-l mai adui

dar vei culege roada lui,

ori viu, ori mort...odata.

 

 

Cand Te-ai coborat in lume

Fiule-al lui Dumnezeu,

Intre cei ce te urmara

Nu, Iisuse, n-am fost eu

Insa cel ce-n seara Cinei

De arginti sa faca rost,

Si s-a dus ca sa te vanda

Da, Iisuse, eu am fost.

 

 

O, roaga-te sa poti sa crezi

Caci vai de cei ce nu pot crede

Ci cauta pururea dovezi

Din ce pipaie si vede

Puteam s-ascult dar n-am voit

Caci prea ma stapanea trufia,

Putand fi bun, m-a ispitit

Pacatul si nevrednicia

Avut-am voie sa-nteleg

Deplin, ce-I rau si ce e bine

Dar, cunoscand, am vrut s-aleg;

De-aceea merit tot ce-mi vine.

Acolo-ti pierzi cararea buna

                                                                       

De unde vrei carari mai multe.

Cand nu vrei sa asculti de nimeni

Nici n-ai pe nimeni sa te-asculte.

Vei fi-ntelept daca-ntelegi

De-acum, ce lucru mare

e-n veselie sa-ti alegi

prieten-de-ntristare.

 

Ce lacomi ne sunt ochii spre tot ce nu-i al lor

Rapim grabiti si fructul stiut otravitor

Ce lacomi ne sunt ochii spre tot ce nu-i permis

O stim, dar ce puternic e-ndemnul spre abis

 Ce lacomi ne sunt ochii, ne-atrag

spre ce nu vrem.

E cupa otravita, o stim si totusi bem.

 

Daca scriind, putin umplut-ai

Cu hrana buna sacii goi

Daca din buna visterie

Scoti lucruri scumpe vechi si noi,

Dac-ai fost pom laga izvoare

Cu dulce rod la vremea lui,

Atunci mai nalt si mai puternic

Vei straluci...cu cat apui.

 

In trecerea grabita prin lume catre veci

Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci.

Fa-ti timp sa stai cu mama si tatal tau, batrani

Fa-ti timp de-o vorba buna si-o coaja pentru caini.

Fa-ti timp si-aduna zilnic din toate cate-un pic

 

Fa-ti timp...ca viata trece si cand  nu faci nimic.

Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti

Fa-ti timp sa dai vietii si mortii tale pret.

Fa-ti timp acum, ca-n urma zadarnic ai sa plangi

Comoara risipit-a vietii...n-o mai strangi.

 

Doamne, cum sa-Ti cer iertare

Pentru tot ce sunt si... nu-s

Pentru tot ce nu fac...si-as face

Caci tu nu asa mi-ai spus.

Nainte de a fi ce suntem

Eram aceea ce vom fi

Caci moartea nu-I o nimicire

ci-i noaptea catre-o alta zi.

 

Traiti frumos urmand credintei

Caci nu sfarsim nimic acum

Mormantul nu-I o nimicire

ci-un scurt popos...pe-un vesnic drum.

 

O, iarta-mi Te rog, Doamne, atatea rugaciuni

Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni.

Caci am facut adesea din Tine robul meu

Nu au ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.

O, apostolii-nbuibarii

Tolaniti pe perne moi

Cat e-ntinsul departarii

De la voi si pan-la noi

Stim ca ne urati, dar iata

Nu mai este mult si-apoi

Noi pe vesnicia toata

Ne vom desparti de voi.

 

O, voi cei mari, raspunzatori de gloate

Parinti si-ndrumatori pentru urmasi,

Voi veti purta raspunderile toate.

Voi cresteti sfinti, sau cresteti ucigasi

 

Sa spui, dar nu in orice vreme

s-alegi cand spui si ce vorbesti

sa taci, dar nu oricand, ci-alege

Ce taci - si cui sa nu graiesti.

 

 

 

 

     

 

 

     Al cui e soarele?

 

                   de Traian Dorz

 

Al cui e soarele de-a pururi
Al cui pământul pentru veac?

- Cine-a venit aici puternic

Şi cine n-a plecat sărac.

 

Cine-i pe lumea asta veşnic
Şi ce-i aici netrecător?

- Ce oare e mai slab ca viaţa

Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu’-n lume
La trecere şi la dureri?


Ce zi nu poate să ne-aducă
Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată
Vreun timp şi soare pentru el?


- Cine-a putut scăpa pe lume
De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute
Şi-a cui locaş nu s-a mutat?


- A cui tărie n-a fost frântă
şi-a cui putere n-a-ncetat?

...Sărmane călător, ia seama
La câţi au fost şi nu mai sunt,

Aceiaşi soartă te aşteaptă

Nu-ţi crede raiul pe Pământ

 

  

    Au trecut

 

            de Traian Dorz

 

Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munţi

Peste tâmple cern castanii

Floarea perilor cărunţi.

 

Tot mai mult rămâne-n urmă
Şi-nainte mai puţin,

Prin a lumii nouă turmă

Eşti strein, tot mai strein.

 

Cei porniţi cu tine-odată
Pe-al vieţii drum, s-au dus,

Tu cu zarea-nsingurată

Lâncezeşti dup-un apus.

 

- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?

Tot nu crezi în veşnicia

Locului spre care mergi?

 

- Dacă este după moarte
Viaţa-n care n-ai crezut,

Ce vei face-a veci departe

Şi pe veci de veci pierdut?

 

   Binecuvântat e-acela

de Traian Dorz

Binecuvântat e-acela care-ascultă de chemare
E-nţelege când e vremea şi prilejul de-ascultare.

 

Binecuvântat e-acela care nu se ruşinează
Ci-ngenunche şi se roagă orişicine ar fi să-l vadă

 

Binecuvântat e-acela ce are-o inimă umilă
Care pentru cei ce sufăr, simte dragoste, nu silă.

 

Binecuvântat e-acela ce dă-n veci şi-n veac nu cere
Care pentru-a lumii slavă simte scârbă nu plăcere

 

Binecuvântat e-acela care ştie să aline
În tăcere şi-n răbdare nestrigatele suspine

 

Binecuvântat e-acea care umblă-n părtăşie
Şi e fraţilor, lumină, dragoste şi bucurie

 

Binecuvântat e-acela care zilnic face bine
Şi-n răbdare îşi adună cel de mâine pentru sine

 

Binecuvântat e-acela care ştie a-L pătrunde
Pe Hristos, sub orice feţe şi-n cuvinte S-ar ascunde

 

  

     Când trebuie o jertfă

 

          de Traian Dorz

 

Când trebuie o jertfă eu mă gândesc la tine,
iubirea mea cerească, frumos şi drag copil -
şi simt că tu eşti preţul izbânzilor divine
şi-aştept să vină-altarul, să-l văd cerându-ţi-l.

 

Când gloadele sărmane tânjesc spre dezrobire
şi pentru-a lor salvare se cere-un preţ amar,
eu ştiu că tu eşti preţul frumoasa mea iubire,
tu ai să arzi ca alţii s-ajungă stări de har.

 

Când gurile flămânde vor leşina-n pustie
şi pentru-a lor viaţă se cere dat un preţ,
eu ştiu că tu eşti preţul, iubire, scumpă mie,
şi-ai să te frângi pe tine să scapi a lor vieţi.

 

 

Cât păcatul m-a purtat

 

                de Traian Dorz

 

Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toţi mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!

 

Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!

 

Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aş fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!

 

Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum
să mă strige ca acum
nimeni Doamne!

Dar de când mă port să-Ţi plac
(trei ori patru toamne)
bine caut mereu să fac
şi tot nu mă are-n plac
nimeni Doamne!...

 

- O, mereu de-aş fi-un pribeag
toate-a vieţii toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns că mă ai drag
azi Tu Doamne!...

 

          

  

Cu ce-ai rămas din flăcări?

  

             de Traian Dorz

 

Cu ce-ai rămas din flăcări, mai bun decât erai
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare?
Sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare?
Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars şi ce mai ai?

 

Ce-ai limpezit în tine, din câte ce aveai?
Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?
Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;
Cât ai avut 'nainte; şi-acuma ce mai ai?

 

Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,
Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,
Ci câtă-nţelepciune, şi tâlc ai scos din ele
Aceasta-i întrebarea; ce-ai ars şi mai ai?

 

Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,
Zadarnic-a fost jertfa şi chinurile-amare
Nimic n-aveai 'nainte şi azi nimic nu ai!

 

 

 

 Cu ce rămâi ?

 

            de Traian Dorz

 

Cu ce rămâi din toate
Spre câte-n lume-alergi
Cu tine-n veşnicie
Ce iei să duci când mergi?

Cu ce rămâi din banii
Pe care-i strângi zgârcit
Când moartea o să-ntrebe
Tu pentru ce-ai trăit?

Ce ce rămâi din câte
podoabe cauţi şi-mbraci
Când mulţi n-aveau nici zdrenţe
Ci tremurau săraci?

Cu ce rămâi din slava
Deşartă ce ţi-ai strâns
Când o să vină focul!
Cu scrâşnete şi plâns?

  

Cu ce rămâi din câtă
Grăsime-mpovărezi
Sau din frumuseţea care
Găteşti şi subţiezi?

Cu ce rămâi în urma
Cumplitului pârjol
Când toate-arzând, pleca-vei
Sărac, nebun şi gol?

Când Domnul o să vină
Cu slavă sau cu munci
Când tot ce-ai azi pieri-va
— Cu ce rămâi atunci?

 

 

Cum sa nu te cânt...

 

        de Traian Dorz

 

Cum să nu Te cânt Isuse,
Cum să nu Te cânt,
Cum să nu-Ţi slăvesc cu lacrimi
Numele Tău Sfânt.

 

C-am strigat spre Tine Doamne
Şi m-ai ascultat
Bucuria şi lumina
Fericit mi-ai dat!

 

Cum să tac, o cum, că-mi vine
Lumii-ntregi să spun
Cât de bun ai fost cu mine
Cât, o cât de bun!

 

Unde-i lacrima şi glasul,
Inima de-ajuns
Ca să-Ţi pot slăvi iubirea
Care mi-a răspuns!

 

Până-n veci voi spune Doamne
Cât de-adevărat
Ţi-e Cuvântul şi Iubirea
Ce m-au ascultat.

    

    

    

De crezi cu-adevărat

  

                 de Traian Dorz

 

De crezi cu-adevărat o viaţă
de veci promisă de Cristos,
de ai cu-adevărat în faţă
un viitor pe veci frumos,

 

- Atunci dă-ţi timpul şi iubirea,
privind spre moarte ca spre-un steag,
şi-mbrăţişează-ţi pătimirea
cum ţi-l săruţi pe cel mai drag.

 

De crezi cu-adevărat o plată
nebănuită la Isus,
de crezi că-n ceruri te aşteaptă
ce nu-i pe lume grai de spus...

 

- Atunci primeşte-a' Lui sudalme
cum ai primi un mir plăcut,
şi-ntinde-ţi faţa către palme,
cum ai întinde-o spre-un sărut!

 

De crezi cu-adevărat Cuvîntul
lui Dumnezeu netrecător,
atunci jertfeşte-te purtîndu-l
înflăcărat şi-ncrezător.

 

– Atunci ocările duşmane
primeşte-le-n al slavei schimb,
şi `nalţă-ţi fruntea către rane,
cum ai `nălţa-o către-un nimb...

 

 

Din adevăr şi din iubire

 

                                    de Traian Dorz

 

Din adevăr şi din iubire  îmi fac şi patrie şi crez
În viaţa mea mai sus ca ele nimic nu vreau să mai aşez.
Pentru-adevăr îmi dau viaţa, pentru iubire moartea-mi dau
Nimic să nu-mi vreau fără ele, cu ele orişice să-mi vreau.

 

Nici adevărul, nici iubirea nu pot cu nimeni să le-mpart
Cu ele-ntregi mă duc oriunde, de ele-n veci nu mă despart.
Merg cu-adevărul şi iubirea la marginile lumii chiar
Dar fără ele, oricine-ar zice, nu pot şi nu pot, e-n zadar.

 

Se rupe inima din mine când mi le văd în două stări
Decât cu dragostea-mpărţită, mai bine mort pe-a ei cărări
Decât cu adevăr făţarnic, mai bine mort cu cel frumos
Decât viaţa cu Satana, mai bine moartea cu Hristos.

 

 

 

Acasa

                

Va invitam la un forum de discutii ortodox

Nu stinge duhul !

Acasa