Home | Mihai Eminescu | Ilarion Argatu | Ilie Cleopa | Sfantul Simeon Teologul | Sfantul Ioan din Kronstadt | Sfantul Ioan Iacob | Sf Nicolae Velimirovici | Tudor Arghezi | George Cosbuc | Parintele Arsenie Boca | Sandu Tudor | Ioanichie Balan | Radu Gyr | Ioan Alexandru | Vasile Voiculescu | Lucian Blaga | Alexandru Vlahuta | Nicolae Iorga | Valeriu Gafencu | Vasile Militaru | Traian Dorz | Ion Minulescu | Zorica Latcu | Ana Blandiana | Nichifor Crainic | Petru Dugulescu | George Toparceanu | Anonim | Alfred Mosoiu | Ioan Munteanu | Pr Lucian Grigore | Petra Cristina | Mariana Pandaru Bargau | Romanita | Mihaela Vlasin | Liviu-Florian Jianu | Remus Cretan | Daniel Turcea | Acasa

Poezie-crestina

Vasile Militaru

           

    

 

 

       Hristos a Inviat !

 

             de Vasile Militaru

 

    Hristos a Inviat! Ce vorba Sfanta!
Iti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parca serafimii-ti canta
De cate ori crestine o auzi.

Hristos a Inviat in firul ierbii,
A inviat Hristos in Adevar;
In poienita-n care zburda cerbii,
In florile de piersec si de mar.

In stupii de albina fara gres,
In vantul care sufla mangaios
In ramura-nflorita de cires
Dar vai, in suflet ti-nviat Hristos?

Ai cantarit cu mintea ta crestine
Cat bine ai facut sub cer umbland,
Te simti macar acum pornit spre bine
Macar acum te simti mai bun, mai bland?

Simti tu topita-n suflet vecea ura?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ti-ai pus zavor pe barfitoarea-ti gura?
Iubirea pentru semeni o simti jar?

O, daca-aceste legi de-a pururi sfinte
In aur macar azi te-au imbracat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sa canti: Hristos a Inviat!

 

 

 

 

 

 

 

 

           Haina de nuntă

 

        

                     de Vasile Militaru

 

De Mântuitor grăită, pilda nunţii din Scriptură,
Străbătând a lumii veacuri, a trecut din gura-n, gură…
Mai întâii ai Lui apostoli, apoi mii şi mii de clerici
Au rostit-o la răspântii, au citit-o prin Biserici,
Au cântat-o-n, Evanghelii, să primească fiecare,
Tânăr şi bătrân în viaţă, bun şi răul, mic şi mare,
Aurul înţelepciunii ce L-a dat Mântuitorul,
Grăind pilda cu Împăratul care şi-a nuntit feciorul.

 

Mii şi iarăşi mii de oameni, vieţuind, au stat s-asculte
Pilda lui Isus, în sine cu înţelesurile-i multe;
Însă oamenii-ascultând-o, au făcut ce fac într-una,
Primind razele de soare, razele ce le dă luna,
Binele ce li-l dă apa, - fie mări, fie izvoare,
Sau mireasma-mbătătoare ce le-o dă suava floare,
Căci aceasta: fie apă, fie soare, fie lună,
Fie floare miresmată, - toate vor ceva să spună…
Dar, câţi oameni, privind Cerul cel cu soare, lună, stele,
Şi pământul cu-ale sale, înţeleg ce le spun ele?…

 

Căci şi-acestea spun o pildă cu-înţeles adânc, de taină,
Şi de-o nuntă unde omul va să aibe-anume haină…
Nunta - o viaţa ce pământul poate da cu-întreaga-i sevă,
Precum nunta era Viaţa ce trăiau Adam şi Eva,
Nuntă însă pentru care, - dezbrăcat de-a vieţii tină,
Omul trebuie să poarte haină albă, de lumină,
Haină care tuturora o dă Cerul ca s-o poarte
Pe pământ până la Nunta cea cu Viaţă făr-de moarte!

 

Haina-aceasta pentru nuntă, fericiţi au fost purtat
În Eden întâii oameni pân-a nu se fi-ntinat,
Dar ei au pierdut aceasta, îmbrăcându-se-n alt port
Ţesut tot cu măiestrie-n de-ntuneric fir de tort.
Meşterul fiind Satana ţesător de-asemeni strai,
Pierzând cei ce-au vrut să-l poarte, dreptul vieţuirii-n Rai!

 

Haina nunţii despre care spune pilda lui Isus,
E ţesută din lumina sorilor cei mai de sus,
În război ce ţese raze. Cercuit de-un curcubeu,
Şi la care stă să ţeasă Însăşi Sfântul Dumnezeu!

 

O asemeni ţesătură nu se strică, nu se rupe,
Şi pe veci împodobeşte un potop de pietre scumpe!
O asemeni haină scumpă a purtat şi Lucifer,
Până l-a-ntinat trufia şi-a fost prăbuşit din Cer.

 

Ea e haină despre care lui Ioan în gură-i pune
Chiar Isus a Lui cuvinte ce-n ”Apocalipsa”-i spune:
“...Să-mbraci haină de lumină ca să nu se dea pe faţă
Goliciunea de ruşine care-ai îmbrăcat-o în viaţă.
Cel ce biruie păcatul, - din virtuţi făcându-şi salbă,
Va umbla la fel ca Mine îmbrăcat în haină albă!…

 

“Celor cari în sac se poartă, celor trişti şi apăsaţi,
Să le dărui haină albă şi cunună de-împăraţi;
Să petreacă-n bucurie între îngeri şi-ntre sfinţi,
“Sad”, al Domnului să fie, - neprihanei trebuinţi”,
Să slujească ”Celui Veşnic”, spre a Lui slavă-n veşnicie,
Toţi, de apăsări să uite şi de plâns să nu mai ştie!”

 

Haină ce-n Eden purtând-o mai ‘nainte cei doi inşi,
Deşi goi, nu ştiu ce e: de ruşine-a fi cuprinşi:

 

Dar pe care s-o dezbrace prin păcat când au ajuns,
S-au văzut goi şi de-ndată Tatălui I s-au ascuns..
S-au văzut goi de lumină şi îmbrăcaţi deci amândoi,
Spre ruşinea lor de Tatăl, cu-al păcatului noroi!
Nu s-au ruşinat că goi sunt în a trupului lor piele,
Ci: că erau goi de raze, goi de sori şi goi de stele!…

 

Iată-n ce fel vrea împăratul pilduirii, care-nfruntă
Pe cel ce, venind la nuntă, nu era-n veşmânt de nuntă…
(Că-n vechime, împăraţii, într-al nunţilor avânt,
Îmbrăcau pe toţi chemaţii la ospăţ în alb veşmânt.

 

Astfel că, la nunta pildei, unul a făcut păcatul
De-a nesocotii veşmântul tuturor dat de-împăratul)…
După cei cuprinşi în pildă şi-n Eden, pe urmă, noi
Şi-n aşa veşmânt să mergem am vrea toţi în acea vreme
Când la nunta-împărătească să nu fie dat afară.
Şi-mbrăcat, ca şi-Împăratul, pe aleile grădinii,
La ospăţ mergând, să fie tot asemenea cu crinii!

 

Nunta nu este departe…La cerescul Lui război,
Împăratul ţese-ntr-una haine albe pentru noi…
Cei ce şti-vor să se-mbrace pentru Nuntă deci cu ele,
Se vor îmbrăca cu soare, cu luceferi şi cu stele
Vor nunti-n afara vremii; vor bea Vinul Nemuririi;
Se vor veseli cum nimeni n-a mai fost în firea firii,
Rămânând mereu la Nuntă, ce fiind în veşnicie,
Duhul meu în lut, nu poate nici s-o spună, nici s-o scrie!

 

 

    

Acasa

                

Va invitam la un forum de discutii ortodox

Nu stinge duhul !

Acasa