Home | Mihai Eminescu | Ilarion Argatu | Ilie Cleopa | Sfantul Simeon Teologul | Sfantul Ioan din Kronstadt | Sfantul Ioan Iacob | Sf Nicolae Velimirovici | Tudor Arghezi | George Cosbuc | Parintele Arsenie Boca | Sandu Tudor | Ioanichie Balan | Radu Gyr | Ioan Alexandru | Vasile Voiculescu | Lucian Blaga | Alexandru Vlahuta | Nicolae Iorga | Valeriu Gafencu | Vasile Militaru | Traian Dorz | Ion Minulescu | Zorica Latcu | Ana Blandiana | Nichifor Crainic | Petru Dugulescu | George Toparceanu | Anonim | Alfred Mosoiu | Ioan Munteanu | Pr Lucian Grigore | Petra Cristina | Mariana Pandaru Bargau | Romanita | Mihaela Vlasin | Liviu-Florian Jianu | Remus Cretan | Daniel Turcea | Acasa

Poezie-crestina

Romanita

           

galeriu1.jpg

    
 
 

           Părintelui Galeriu

                                de Romaniţa

 

   ”Iubirea e un râu care, cu cât o dăruieşti,

            cu atât izvorăşte mai tare.”

  spunea un înger în trup, cu suflet de lebadă.

 

  La palmele şi pumnii hoţilor,

            de profesie sau angajaţi,

  el işi oferise ofrandă şi celălalt obraz.

 

  Cerşetorului din piaţă, fără pantofi,

            care îi întinsese mâna a îndurare,

  el îi oferise pantofii săi şi păşise Pâş – pâş!

                                             Neştiut.

 

  Mâinile sale bătrâne, tremurânde,

            erau slujite de o suită de îngeri,

  care îi aprindeau lumânările cu lumina necreată.

 

  Când binecuvânta şi împărţea sărutări,

            vedeai cum însuşi Cerul se bucura

  de frumuseţea acestui suflet de lebădă.

   

 

        

 

         Efratei

 

              de Romaniţa

 

  Bethleehem, Casă a Pâinii, în care

  Pâinea Vieţii în noi se dospeşte,

  În tine sunt lacrimi martire,

  durerii din secoli ce timpul sfinţeşte.

 

  În râuri de sânge, se-ntrece Irodul

  în rânjetul vremii pe prunci să-i înghită,

  Din valul cel negru îşi cântă prohodul

  durerea de mamă, din inimi cernită.

 

  În ieslea sfinţită vin magi să cinstească

  cu smirnă, prinoase, odrasla cerească,

  În jertfa durerii, Hristos ne cuprinde

  cu zâmbetul vieţii de veci ce-n noi o aprinde.

 

  Efrată cu râuri de lapte şi miere,

  în leagănul tău ni se naşte Lumina,

  Nu-i dar pe lume mai mare ce-i cere

  Luminii născânde alt dor ca Lumina !

              

 

    Îs năcăjiţi românii mei

 

             de Romaniţa

 

    Îs năcăjiţi românii mei,

  Îs năcăjiţi cum alţii nu-s,

  Să sâmt în ţară ca străini,

  Ca pui de struţ în cuib de râs.

 

  Puşi în piroane de ciocoi

  Ce ţara la străini o lasă,

  Ei nu mai gustă acel “noi”

  Al doinei româneşti de-acasă.

 

  Mămuci trimise să cerşească

  La colţ de stradă, în oraş,

  Nu-i pensie ca să plătească

  Şi casă, pâine, ceapă, caş.

 

  Sub tăvălug de Europă

  Sar preţurile-n mod sticlos,

  Curg bani de la petrol de pompă

  În punga Ţărilor de Jos.

 

  La Shell, BP sau alte cele,

  Se duc venituri însemnate,

  Petrolul românesc se-mparte

  La preţ străin, prin automate.

 

  Nu-i chip din leu să mai plăteşti

  A vieţii costuri zi de zi,

  Doar mulţumiţi ne sunt ciocoii

  Ceilalţi, - sortiţi spre a pieri.

 

  Nu-s doctori ca să omenească

  Al vieţii dar cu interes,

  Arginţii sar sunând din tolbă,

  Nu-i cinste, toate-s un eres.

 

  Pe Hipocrit l-au dat uitării,

  Vor vile faste cu panel,

  Nu-i de ajuns nisipul mării

  Să umple golul unui ţel.

 

  La dascăli jena-i amintire,

  Pun notele după auz,

  De nu eşti meditat din fire,

  Îţi lasă plodul fără uz.

 

  Nu-s scriitori fără de teamă

  De pana criticilor unsă,

  Precum la circ, cu unt de vamă

  Întins pe cartea lor cea plânsă.

 

  Pe Eminescu-l ponegriră

  Cum că-i un mit antisemit,

  Cei toleraţi se proţăpiră

  Ca trepăduşul decrepit.

 

  Cultura toată-i sufocată

  De kitch şi arte mârlăneşti,

  Asurd, manelele prind viaţă

  Printre tarabe ţigăneşti.

 

  Sunt preoţi care au uitat

  Că harul e o Sfântă Lege,

  Din misiune şi Sabat,

  Un “căpătâi” par a alege.

 

  La groapă mortul se închină

  La cearta preotului cel

  Ce pent’ arginţi colegu-şi tună,

  Din teritoriu, făcând ţel.

 

  Credinţa din străbuni o-ngroapă

  În ziduri faste din clădiri,

  Samariteanu-nclină capul

  În van visând la nemuriri.

 

  Vin cărţi yoghine-n loc pe piaţă,

  Umplând tarabele cu foc,

  Din erezii se naşte-o faţă

  Catranului făr de soroc.

 

  Pe cablu vine, trist, un nor

  Cu trupuri goale, dezmăţate,

  Din crime, patimi şi amor

  Gomora toată se împarte.

 

  Prostite minţi teleghidate

  Ei ne oferă-n viitor,

  Ofrandă, - creiere spălate,

  Manipulare de popor.

 

  De miliţieni nu mai vorbim,

  A cui e casa mai frumoasă,

  În loc de ordine-i plătim,

  La colţ, dreptatea-i păguboasă.

 

  Te amendează din nimic,

  Au plan şi vor să-l împlinească,

  De nu contribui la ibric,

  Aplică legea birjerească.

 

  Politichii nu-i mai privim

  Că lehamitea-i mult prea mare,

  Cu nasu-n vânt, ni-l amintim

  Pe pitorescul  Caragiale.

 

  Îs năcăjiţi românii mei,

  Îs năcăjiţi cum alţii nu-s,

  Să sâmt în ţară ca străini,

  Ca pui de struţ în cuib de râs.

 

 

 

     În Grădina Ghetsimani

 

            Părintelui ieroschimonah Daniil

 

  “Inima sus, genunchii tari!”

  mă-ndeamnă Lumina din Tine,

  făptură cerească aievea-mi apari

  când glasul iţi simt în Fiinţa din mine

  

  În templu, copil, Ţi-a fost dat ca să ştii

  că trupu-Ţi ca jertfă va plânge

  pe cuiele Crucii, cu Duhul să-nvii

  scânteia divină în plasma făpturii din sânge.

 

  Când preoţi cu har şi părul cu nea

  înţelepciunea-Ţi nu au putut-o cuprinde,

  Tu, Mielul Ceresc, copil ca o stea,

  simţit-ai cum Tatăl în Tine se-aprinde.

 

  Te-ai împărţit aievea iubirii lumeşti

  în părţi ce neputut-am cuprinde,

  din Crucea sfinţită cioplind punţi cereşti,

  tâmplar de suflet jertfirii murinde.

 

  Tristeţea cu greu purtat-ai în gând

  când singur pe munte ai fost,

  dormeau ucenicii ca pruncii de rând,

  obolul lumirii din fire dând rost.

 

  Oţetul pe fruntea cu spini s-a prelins

  în lacrimile jertfei Cereşti,

  Marie Preasfântă, Scânteia s-a stins

  în ochii durerii-Ţi fireşti.

 

  Tu facla iubirii Cereşti te-ai făcut,

  pe Eva din nou rennăscând,

  păcatul în firea din noi a tăcut,

  dumnezeirii dând chipuri arzând.

     

              

  Fuga Apusului în Egipt

                    de Romaniţa

 

   Luxul li s-a lipit de inimă

  precum un psalm

  cântat dintr-o tobă

  din care s-au scos timpanele.

 

  Geamuri fumurii, zgârâie nori

  şi aparate de luat banii din buzunar

  pentru maşina lăsată pe stradă

  se amestecau, de-a valma,

  cu undele trimise din turnuri cu lasere,

  să controleze deopotrivă

  pe cei care făcuseră pactul cu lucifer,

  cu cei care îi blestemau cu luciferii

  strămoşilor strămoşilor lor.

 

  Colcăiau, în aceeaşi masă

  de minciună, cleveteală,

  aroganţă, împietrire şi egoism,

  spunându-şi unul altuia “te iubesc”,

  dar uitând să-şi ridice ochii a rugă

  spre cel care le zămislise zâmbetul,

  pulsul, inima, sunetul, glasul.

 

  Trupul nu şi-l mai îngropau

   în aceeaşi ţărână din pământ,

  dar îl făceau grămadă de cenuşă,

  sperând că vor scăpa, laolaltă cu pulberea,

  de taifunul Judecăţii de Apoi.

 

  Uitând că la răscruce îi aşteaptă

  îngerul cu sabia în mână

  şi că luxul, căldiceala, desfrânarea

  şi pactul cu întunericul nu îi va scăpa

  de fulgerele mâniei dumnezeieşti.

 

 

 

          Pogoară-se lin

 

                    Cincizecimii

 

     E ziua Linu-I Lin, Mângâietorului!

  E zi de dor din  Vesnicia dorului

  Din inimi,  prelinga-se-n rouă,

  Pecetea Zidirii din firea cea noua.

 

 

  Durerea din ochi ne-o ia să ne-o soarbă

  Oglinda din suflet e fiica cea oarbă

  Ce-aşteaptă să-nvie când suflul de foc

  Pogoară-se lin în al vieţii soroc.

 

  E ziua în care omul cel vechi işi scoate

  Veştmântul urzit din zilnici păcate,

  În firea cea nouă, alt chip ne urzeşte

  Ca îngeri în trupuri, ne-mbracă cereşte. 

 

  Tot suflul cel viu devine un Trup

  Din moarte, la viaţă zăgazuri se rup,

  Se-adună cu toate - ocean de iubire

   Să nască botezul de sfântă-nnoire.

 

  Pogoară-se lin, în harul cel sfânt

  O alta lumină aici pe pământ,

  Trimisă nouă de Mire ceresc,

  Să-mbrace zidirea din trupul lumesc.

                

Va invitam la un forum de discutii ortodox

Nu stinge duhul !

Acasa